marți, 25 iunie 2013

Cum Se Înfiinţează Cultura De Usturoi

A stăzi mă prezint în faţa ta cu câteva detalii eficiente, ce privesc în mod special înfiinţarea culturii de usturoiDesigur despre această minunată legumă s-a scris multe. 

Vreau să-ţi lărgesc cumva aria de cunoştinţe în acest sens. Să te invit să aflii părearea unui grădinar autentic

Importanţa acestei legume este destul de clară. Usturoiul este extrem de căutat datorită calităţilor sale gustative remarcabile.




Este folosit frecvent în tehnica culinară zilnică a marilor bucătării, ce scot la rampă preparate culinare într-un mod cât mai diversificat. 

De asemeni, gospodinele îl folosesc deseori ca ingredient în sosurile delicioase pe care le prepară aproape zilnic. 

Iar cel mai important aspect este că se vinde extrem de bine.

În concluzie: vei afla care sunt modalităţile de înfiinţare cap coadă ale acestei minunate culturii. 

O prezentare cât mai simplă, începând cu înfiinţarea propriu zisă, până la recoltarea şi pregătirea usturoiului în scopul valorificării. Totul, la aşa manieră încât să înţelegi exact cum stau lucrurile cu acest tip de legumă.

Hai să vedem care este ordinea lucrărilor de bază şi cum se înfiinţează această cultură.


Cum Să Înfiinţezi O Cultură De Usturoi


Ca de fiecare dată vei începe cu arătura terenului din toamnă. Totuşi înainte de a face aceasta operaţie te rog să iei în calcul următorul aspect:

Curăţă terenul de vegetalele rămase în urma culturii precedenteDacă este cumva îmburuienat, aplică suprafeţei de teren un erbicid şi scapă de aceste buruieni.

Aşteaptă ca acesta să îşi facă efectul. De regulă termenul se rezumă la 18-20 de zile după aplicare. Orice erbicid îşi va face efectul în acest interval de timp.

Suplimenteză favorabil suprafaţa terenului cu gunoi de grajd. Cantitatea să fie de 5 t/ha. După această operaţie ară terenul cu plugul tras de tractor.
 
Ai doua posibilităţi să pleci la drum cu această cultură. O poţi face din toamnă sau primavara timpuriu. Tot ce trebuie să şti este ca usturoiul depăşeşte cu brio sezonul de iarnă şi este extrem de rezistent. Tu vei fi cel care va decide perioada înfiinţării.

Cele mai indicate sunt solurile cu o structură nisipoasă. Deci ai grijă ce terenuri alegi. Suplimentarea cu gunoi de grajd, va da o notă de producţie maximă.

Potenţialul de producţie este de până în 20 tone la hectar. Acest lucru depinde de cât de bine este solul prelucrat şi suplimentat cu îngrăşăminte.

De ce un sol nisipos?..pentru a da şanse căpăţânilor să se dezvolte armonios. Solurile argiloase nu permite dezvoltarea favorabilă, practic strânge căpăţâna usturoiului şi îi stagnează creşterea. Efect pe care cu siguranţă nu ţi-l doreşti.

Să luăm în calcul înfiinţarea culturii de primăvară(este valabil şi pentru înfiinţarea din toamnă). Tot ce trebuie să faci este să marunţeşti pământul cu grapa cu talere trasă de tractor. Sau atât de binecunoscutul disc tras de tractor. 

Practic vei face 2-3 treceri până când pământul devine uniform, plan, şi gata pentru a fi plantat. Următorul pas se referă la semanarea usturoiului pe brazde înălţate sau alte marcaje. 

Exemple: cantitatea necesară de usturoi sub formă de căpăţâni este de 800-1000 kg /ha. Tot ce vei fi nevoit să faci este să desfaci aceste căpăţâni şi să le transformi în căţei de usturoi. Acesta este termenul popular cunoscut..căţei de usturoi.. 

Următorul pas este să modelezi terenul în vederea înfiinţării. Dacă vei semăna usturoiul cu maşina de plantat nu va mai fi nevoie de această operaţie, întrucât maşina plantează şi modeleză terenul în aceslaşi timp. Lucru extrem de benefic.

În schimb dacă vei planta usturoiul manual trebuie schimbată abordarea. Va trebuii să marchezi suprafaţa de teren la sfoară.

Vei ţine cont de următoarele aspecte:
  • Vei creea benzi manuale.
  • Laţimea benzilor să fie de un metru.
  • Distanţa într-e rânduri să fie de 25 cm, iar într-e brazde(benzi) de 70 cm.
  • Deci marchează terenul la această manieră şi intră la plantat.
Operaţia de plantare presupune introducerea căţeilor de usturoi în pământ. 
Adâncimea să fie de 2-3 cm, încât acesta să nu rămână afară. Distanţa într-e căţeii de usturoi pe rând să fie de 3 cm.

Usturoiul se seamănă mai des decât ceapa, întrucât căpăţânile acestuia sunt mult mai mici. Aşa vei proceda până când vei termina suprafaţa cultivabilă la care te-ai gândit.

După ce ai terminat cultura usturoiului de plantat, stabileşte sistemul de irigaţie pe amplasament şi acordă-i o apă uşoară. Tot ce trebuie să şti este că usturoiul nu are cerinţe ridicate în ce priveşte consumul de apă.

Este o cultură legumicolă cu cerinţe mici în acest sens. În decursul anului va avea nevoie de 4-5 norme de udare, momentul critic fiind la dezvoltarea bulbilor. 

În concluzie vei urmării evoluţia usturoiului şi vei stabilii cantităţile de apă corespunzătoare. Cantităţile nu va trebuii să depaşească 15-20 litri pe metru pătrat.

Trebuie sa iei în calcul evitarea băltirilor. Efectul acestora este negativ şi va duce la deteriorarea completă sau parţială a minunatei tale culturi. Deci încearcă pe cât de mult posibil să eviţi acest aspect.

Operaţiile de întreţinere: se rezumă la două trei praşile manuale sau cu utilaje specifice. Cum ar fi cultivatorul tras de tractor.

Este necesar să menţii cultura de usturoi curată. Este o plantă mică sensibilă şi se sufocă repede. Aşadar îţi recomand să fie cât mai aerisită, cât mai curat posibil.

Recoltarea usturoiului: se face manual sau cu maşini speciale destinate recoltării. Rămâne să alegi singur cum vei face această operaţie. Lucrurile nu rămân însă aşa. Va trebui să acorzi atenţie maximă acestui aspect.

Este vorba despre aspectul comercial. Pretenţiile clientului sunt maxime. Şi mă refer la aspectul căpăţanilor de usturoi. Acestea trebuie să fie albe, frumoase, imaculate. Pentru a reuşii iată cum este necesar să procedezi:

Înaite de recoltare udă suprafaţa de teren cu o normă uşoara de apă, 4-5 litri pe metru pătrat, încât pământul să devină uşor jilav:
  • La o zi diferenţă sau chiar câteva ore începi operaţia de recoltare.
  • Intră şi jumule usturoiul. Vei observa că acesta se recoltează extrem de uşor.
  • Nici un bulb nu va rămâne în pământ. Lucru care s-ar fi întâmplat dacă nu udai usturoiul.
  • Aşează usturoiul frumos în linie pe fiecare rând. Să fie cât mai răsfirat. Practic jumuli şi îl laşi în acelaşi loc. Nu îl faci grămezi. Fiecare rând se recoltează individual.
  • Aşteaptă să treacă trei, patru zile, după care vei începe operaţiile de curăţare a usturoiului. Exact acolo, în câmp, la faţa locului cum se spune.
Operaţia de curăţare se referă la înlăturarea mustăţilor şi frunzelor uscate. Lucru uşor de efectuat, frumos, cu forfecuţa, după care vei introduce usturoiul la saci.

Vei avea surpriza să observi cum usturoiul tău, va devenii curat ca zăpada. Practic primele straturi de frunze ce acoperă capaţâna, vor cade încă de la prima atingere a acestora.

Îţi recomand să introduci usturoiul la săcuţi cât mai mici. Aceştia se vând extrem de bine. Săcuţul să fie de maxim 3 kg. Cu cât mai mici, cu atât mai bine pentru tine.

Acesta a fost micuţul meu discurs cu privire la înfiinţarea culturii de usturoi.

Îţi doresc succes, producţii şi profituri financiare substanţiale...şi ca de fiecare dată te mai aştept pe la mine prin grădină ! 



Niciun comentariu :

Trimiteţi un comentariu